Ți-ai dori să te bucuri de un ceai Kombucha la tine acasă, făcut cu mânuța ta? Citește articolul și găsești rețeta kombucha care cuprinde noțiunile de bază despre cum se prepară ceaiul kombucha fără echipamente sau ingrediente sofisticate!
Ce este Kombucha?
În ultima vreme, kombucha este pe buzele tuturor și, deși pare să fie o descoperire recentă, acest ceai Kombucha este de fapt o băutură consumată de secole pentru proprietățile ei benefice. Kombucha este o băutură fermentată obținută prin fermentarea ceaiului (de aici și numele de ceai Kombucha) cu ajutorul unei colonii de bacterii și drojdii – denumită popular ciuperca de Kombucha sau SCOBY (Symbiotic Culture Of Bacteria And Yeast). Dacă vrei să citești mai multe despre ce este Kombucha sau despre beneficiile Kombucha, găsești articolul aici.Reteta Kombucha – Etape de preparare a ceaiului Kombucha
Pentru prepararea rețetei de Kombucha de la zero este necesar să parcurgi 3 etape:- Prepararea SCOBY-ului sau a ciupercii de Kombucha (numită și „mama de kombucha”) (1-4 săptămâni)
- Prima fermentare (6-10 zile) – prepararea unui ceai Kombucha propriu-zis
- A doua fermentare (3 până la 10 zile) – aromatizarea ceaiului Kombucha
Ingrediente reteta Kombucha – de ce anume vei avea nevoie pentru prepararea unui ceai Kombucha
În cazul în care ți-ai propus să prepari o rețetă Kombucha de la zero, urmează fiecare etapă de mai jos. Dacă pornești de la un kit pentru pregătirea kombucha acasă sau achiziționezi o ciupercă Kombucha, sari prima etapă.Etapa 1 – Ingrediente pentru obtinerea unei ciuperci de Kombucha
1,6 L de apă (și apa de la robinet este bună) 100 g de zahăr (alb sau brun) 4 pliculețe de ceai negru (ceaiuri pe care le puteți folosi în kombucha) 240 ml de kombucha nepasteurizată, fără aromă, cumpărată din magazineUstensile pentru prepararea unei ciuperci de Kombucha
Un borcan din sticlă sau un recipient mare din ceramică (ar trebui să aibă o capacitate de cel puțin 3,7 l) Pânză bine țesută (filtre de cafea, prosoape de hârtie, șervețele, pânză de brânză) Elastice de borcan Oală mare pentru fierberea apeiAspecte importante inainte de a prepara o ciuperca Kombucha:
- Nu folosi ceai decofeinizat: Ciupercii de Kombucha nu îi prieste ceaiul decofeinizat și nu va crește cu el.
- Numai ceai negru pentru început: Este foarte importantă calitatea ceaiului negru pe care îl vei utiliza. Ciuperca de Kombucha nu crește bine cu ceaiuri de fructe sau cu ceai verde (la început). Pe măsură ce cultura de Kombucha va crește, vei putea folosi și ceai verde, însă pentru început rămâi la ceai negru.
- Fără miere: Mierea poate conține bacteria botulismului care, atunci când crește exponențial, așa cum bacteriile și drojdia tind să facă în kombucha, poate fi periculoasă. Poți folosi miere în a doua fermentație, odată ce există un număr mai mare de bacterii bune care să lupte cu cele rele, dar în prima fază este important să folosești zahăr.
Cum prepari o ciuperca de Kombucha (SCOBY) pas cu pas:
- Prepară un ceai dulce:
- Lasă ceaiul fierbinte să se răcească la temperatura camerei.
- Adaugă Starterul: Toarnă ceaiul îndulcit în borcanul tău, apoi toarnă kombucha cumpărată din magazin, asigurându-te că incluzi orice reziduri care ar putea fi pe fundul sticlei de kombucha. Acestea vor ajuta în a da startul fermentației!
- Acoperă recipientul cu câteva straturi de pânză pentru a împiedica pătrunderea insectelor și a prafului, fixând-o cu elasticul de borcan.
- Fermentare: Pune borcanul într-un loc întunecat, la temperatura camerei (21-24 C) timp de 1 până la 4 săptămâni, până când la suprafață se formează o ciupercă de Kombucha de aproximativ jumătate de cm.
- Ești gata să treci la următorul pas în rețeta Kombucha!
Etapa 2 – Reteta Kombucha – prima fermentare
Această etapă este cea în care se face de fapt kombucha pe care poți să o consumi. Pentru a sari direct la această etapă ți-am pregătit un set de preparare Kombucha acasă pe care îl poți cumpăra de aici.Ingrediente pentru reteta Kombucha – etapa 2
- 3 l de apă filtrată/îmbuteliată sau de la robinet dacă este potabilă (fără clor)
- 180 g de zahăr 12 g de ceai (6 g ceai verde, 6 g ceai negru)
- 350-500 ml starter kombucha + cultură de kombucha (ciuperca de kombucha este de fapt starterul, pelicula este rezultatul fermentației și nu este atât de importantă precum lichidul starter)
Ustensile pentru etapa 2 din reteta Kombucha
- un borcan de sticlă
- șervet
- 1 elastic
- sită pentru strecurat ceaiul
- lingură pentru amestecat
Pasi pentru reteta Kombucha – etapa 2
- Pune la fiert 1 litru de apă pentru prepararea ceaiului.
- Între timp – curăță bine și clătește toate ustensilele.
- După fierbere adaugă zahărul amestecând până se dizolvă. Pune apoi ceaiul la infuzat și lasă-l 10-15 minute.
- Pune 2 litri de apă la temperatura camerei în borcanul curat.
- Adaugă ceaiul pregătit mai sus peste cei 2 litri de apă din borcan și amestecă totul foarte bine.
- Verifică lichidul să fie la temperatura camerei.
- Adaugă starterul (lichidul) – amestecă foarte bine și apoi ciuperca de Kombucha. Atenție aici să ai mâinile foarte curate sau chiar mănuși când manevrezi cultura de Kombucha!
- Acoperă borcanul cu șervet și prinde-l cu elastic.
- Puneți borcanul de kombucha într-un loc călduț (temperatura între 23-28 °C) și întunecat.
- Lasă ceaiul Kombucha la fermentat timp de 4-5 zile fără să umbli la el. După această perioadă poți începe să gusti din kombucha. Dacă ți se pare prea dulce, o poți lăsa în continuare la fermentat până când obții gustul dorit.
Reteta Kombucha – etapa 3 – a doua fermentare (aromatizare)
Felicitări! Dacă ai bifat cu succes etapele de mai sus, ai acum ceai Kombucha preparat de tine, gata de consum. Dacă însă îți dorești să obții ceai Kombucha cu diferite arome, urmează pașii de mai jos.Ingrediente pentru reteta Kombucha – etapa 3
- Ceai Kombucha preparat de tine
- Fructe, miere sau zahăr.
Ustensile pentru etapa trei din reteta Kombucha
Pentru această etapă ai nevoie de sticle (de sticlă) de fermentare cu capac. Aceste sticle au un sigiliu etanș, ceea ce va păstra foarte bine acidul înăuntru. Poți folosi și borcane de conserve, însă nu sunt cu adevărat etanșe.Important de stiut pentru aceasta etapa:
Sticlele pot exploda dacă presiunea devine prea mare! Pentru primele loturi, în timp ce încă te obișnuiești cu modul de preparare a ceaiului kombucha, îmbuteliază o parte într-o sticlă de plastic. Aceasta va acționa ca un indicator pentru celelalte: atunci când sticla de plastic este solidă (datorită presiunii din interior), restul sunt probabil gata. Deschide-le pe fiecare pentru a elibera o parte din presiune, apoi pune-le în frigider pentru a încetini fermentarea.Fermentare mai rapidă: Fii conștient de faptul că ceaiul kombucha va fermenta mai repede atunci când este mai cald și adaugi mai mult zahăr/fructe. Va fermenta mai lent în condiții opuse!Pasi pentru reteta Kombucha – etapa 3
- Toarnă ceai Kombucha folosindu-te de o palnie, în sticle, lăsând un spațiu de aproximativ 4 cm în partea de sus.
- Adaugă fructele/sucul sau piureul de fructe și/sau indulcitorul ales (zahăr sau miere).
- Lasă ceaiul Kombucha să fermenteze într-un loc întunecat, la temperatura camerei, timp de 3 până la 10 zile.
- Bucură-te de o kombucha delicioasă! (Poți să strecoară fructele înainte de servire)
- Când ceaiul Kombucha a ajuns la gustul dorit, acesta se va păstra numai în frigider, la rece!
Nu uita însă – Kombucha se ține mereu la rece❄️!
Comandă aici BOOST-ul pentru Digestie & Energie!
Buna ziua!
Starterul si ciuperca trebuie tinute la rece pana prepari bautura?
Buna ziua. Nu, starterul si ciuperca se pastreaza mereu la temperatura camerei.
Kombucha se poate folosi și de către femeile însărcinate sau care alăptează?
Buna Laura, preocuparile legate de femeile insarcinate/ persoane care alapteaza vin datorita faptului ca ceaiul kombucha are bacterii vii (asa cum au si muraturile in saramura, chefirul sau anumite branzeturi), cofeina si putin alcool din fermentare (sub 0,5 ‰, similar cu o banana mai coapta). Daca kombucha a fost preparata in conditii de igiena si nu evitam complet cofeina, nu ar trebui sa ne ingrijoram de aceste aspecte.